Kefalonia cea albastră

Soarele acesta prietenos de octombrie mă plimbă în urmă cu doar câteva săptămâni când am pornit-o din nou spre țările mai calde. Cu câteva haine în bagaje și cu multe așteptări, ne-am urnit, pentru nu mai țin minte a câta oară, spre Grecia.

Eram obosiți după o noapte în care petrecusem până dimineața, așa că am hotărât să ne oprim la jumătatea drumului, în Salonic. Și am plecat apoi, spre sud, spre soare și lumină. Septembrie fiind, drumurile nu erau deloc aglomerate și am mers nestingheriți preț de 8 ore de la Salonic până în Argostoli – Kefalonia. Marea ne-a însoțit în ultima parte a drumului, o admiram din stânga și ne bucuram de împerecherea ei cu pământul verde pătat cu galben de nisip. Am mers până la Kyllini, am luat feribotul și timp de vreo două ore am plutit peste apa liniștită a Mării Ionice. Am ajuns într-un final în portul Poros din Kefalonia.

Destinația finală, Argostoli (am închiriat un apartament foarte drăguț – Paki’s place), capitala insulei Kefalonia – un orășel cochet, cu casele aruncate pe coline, curat și primitor, cu brutării, taverne, cofetării și tocmai bun pentru a explora toate minunățiile de pe insulă. Noi abia așteptam să ne băgăm picioarele în nisip! Ne-am lăsat bagajele și am fugit la plajă (Platis Gialos).

A doua zi am mers la Antisamos Beach. O plajă cu pietricele albe și cu apă de un albastru fermecător unde copiii s-au bucurat de jocul peștișorilor și de viteza ski-jet-urilor pe care au încercat să le conducă. Câteva taverne înșirate lângă plajă, o parcare încăpătoare și multă liniște. De aici, la doar câțiva kilometri, am mers să vizităm Melissani Lake Cave. Ce ascunzătoare superbă! Pentru 7 eur /adult, am coborât sub coapsa muntelui și am descoperit un peisaj ca într-o carte de-a lui Jules Verne. Marea săpase în munte un defileu uriaș iar ea stătea nepăsătoare, albastră, limpede și rece.

N-am vrut să ne scape nimic, așa că în ziua care a urmat am mers la plaja Xi. Era ca și cum sub noi se revărsaseră comori din aur. Nisipul era fin și sclipitor iar apa limpede (cum altfel?!) și linișită.

Am îndrăgit însă plaja Avithos. Lungă, curată, cu nisip fin și apa deloc adâncă la mal, cu șezlonguri și taverne. Am mers acolo de două ori – era aproape de locul în care eram cazați și ne oferea tot ceea ce aveam nevoie.

Nu prea știi cum trece timpul atunci când ești uluit de frumos. Întodeauna, când marea și muntele  fac pereche, devin irezistibili. În ultima zi, deși plouase peste noapte, ne-am trezit de dimineață și am pornit-o peste munți, în căutarea soarelui. Stătea ascuns după culmile aride și stâncoase. Am zis să ne oprim mai întâi în Asos – un sătuc aruncat pe o fâșie de pământ, cu o plajă mică ce intra în casele oamenilor. Absolut încântător!

Am mers apoi spre Fiskardo, un sătuc port, plin de viață și culoare. Am mâncat într-o forfotă deloc obositoare și ne-am odihnit puțin pe plaja de la Emplisi. Nu era nimeni – noi, marea și cerul supărat pe soare.

Și cum nu puteam să omitem, am lăsat pentru sfârșit plaja Myrtos. Am prins aici un apus superb, așa, ca de bun-rămas! Ce frumoasă și ce albastră esti, Kefalonia!